|
Spadele in Evul Mediu
De-a lungul acestei perioade a existat o mare varietate de forme, insa anumite caracteristici pot fi considerate comune. Spada “clasica” a Evului Mediu avea o lama lunga, relativ lata, dreapta, cu doua taisuri si cu garda
manerului in forma de cruce. Putea fi manuita cu una sau doua maini, dupa cum era construit manerul.
- Totusi, spada clasica era facuta pentru a fi manuita cu un singur brat, inducand adversarului rani mai ales prin taiere, si mai putin prin impungere. Acest tip era direct derivat din forma spadelor Vikinge sau Romane tarzii (asa numita spatha).
- La inceputul secolului al XV-lea un alt tip de spada a devenit cunoscut sub numele de “Spada Bastarda”. Spre deosebire de cea clasica aceasta avea manerul ceva mai lung iar garda un anume model ce permitea manuirea ei atat
cu o mana cat si cu doua. De aceea in istorie s-a pastrat denumirea de spada de “o mana si jumatate” (una espada de mano y media).
- In secolul al XVI-lea scotienii au folosit in lupta lor cu armatele engleze un nou tip de spade. Acestea erau mult mai lungi, aveau un maner mult mai mare si se manuiau cu doua maini. De aceea ele au fost denumite spade “de
doua maini”. De obicei aceste spade poarta numele de Claymore, de la denumirea lor in Galica “claidheamh-more”, care inseamna de fapt “marea spada”.
Spadele Renasterii
Spre deosebire de spadele medievale clasice, destinate taiatului, cele din perioada Renasterii au doua intrebuintari: taiat si impuns. La acestea imbinarea lamei in maner este mai solid realizata, garda este mai complicata -
pentru a proteja mana, iar varful este intotdeauna ascutit. Aceasta arma a fost folosita in decursul secolelor XVII si XVIII atat de catre infanteria usoara, cat si de catre civili.
Un model aparte de spada este “Rapier”. Aceasta a devenit foarte raspandita la sfarsitul secolului XVII, fiind folosita mai
ales de civili pentru autoaparare. Destul de repede si-a castigat un loc de frunte intre spadele folosite in dueluri, fiind o arma ce ranea numai prin impungere. Practic, lama in sine s-a subtiat intr-atat incat nu mai era
fezabil sa existe vre-un tais, ci numai varful. In jurul acestei lame s-au dezvoltat apoi o serie intreaga de manere, incepand cu clasica garda in cruce si terminand cu acea cupa ce proteja in intregime mana.
Deoarece am primit in decursul timpului foarte multe intrebari legate de greutatea unei spade si a unei armuri, vom incerca in continuare sa precizam si aceste lucruri. Dar mai intai de aceasta am dori sa subliniem ca datele de
mai jos se refera la obiecte aflate in custodia muzeelor si nu la replici sau obiecte noi. In al doilea rand suntem siguri ca veti fi surprinsi sa aflati ca in definitiv armele si armurile din perioada medievala nu erau chiar
atat de grele!
Astfel, iata cateva exemple pentru spade:
|
